Re/Max România se extinde cu încă cinci unități pe plan local, în Brașov, Arad, Galați și două în București.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate, a cunoscut o creștere a comisioanelor generate cu circa 92% în 2021, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare totală de 10,5 milioane euro.
RE/MAX România își extinde rețeaua cu câte o unitate în Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
Re/Max România își extinde rețeaua cu câte o unitate în trei orașe: Timișoara, Cluj-Napoca și București.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, își consolidează prezența pe piața locală prin deschiderea a trei noi francize - una în Botoșani, respectiv două în Constanța.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, deschide două noi unități, în București și Lugoj.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a înregistrat anul trecut comisioane în valoare de peste 5,5 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 20% față de anul precedent.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, deschide două noi unități în București și ajunge la 16 francize în Capitală.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate, se extinde cu încă trei unități pe plan local, în București.
Agenții imobiliar vor fi obligați să se înscrie într-un registru gestionat de Ministerul Justiției, după ce fac cursuri șase luni și sunt examinați, potrivit unui proiect legislativ aflat în dezbatere în Senat. Reprezentanții brokerilor nu văd necesară o astfel de inițiativă, ba, dimpotrivă, unele prevederi sunt considerate aberante.
Rețeaua de francize imobiliare Re/Max România a anunțat că deschide încă cinci birouri noi pe final de an și, totodată, se lansează în trei noi orașe.
Platforma imobiliară Wizmo.ro, dedicată sectorului rezidențial și celui de business, avansează, începând cu luna iulie, un parteneriat financiar pentru asociați - agenții sau dezvoltatori imobiliari - prin care aceștia să gestioneze până la 49% din activele companiei.
Finanțele pregătesc vânzarea de bunuri confiscate de Fisc prin alte metode decât sistemul de licitații utilizat până acum, iar printre variantele analizate se află folosirea site-urilor specializate în comert online, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, confirmând astfel o informație publicată recent de Profit.ro. Schimbările ar urmă să vizeze bunuri confiscate, incusiv mașini, dar și imobiliare, cum sunt casele. Profit.ro a scris că ANAF analizează noi metode pentru vânzarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului ca urmare a confiscărilor în cazuri penale, printre variante fiind utilizarea de agenții imobiliare, siteuri specializate în vânzarea de bunuri online sau brokeri pentru acțiuni. Deși Fiscul, nemulțumit de pârghiile de care dispune pentru valorificare, se gândește acum la noi modalități de a transforma în bani activele confiscate, trebuie menționat că agenția a renunțat anul trecut, după schimbarea conducerii, la înființarea unui magazin online propriu, prin care să fie vândute bunuri confiscate.
ANAF analizează noi metode pentru vânzarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului ca urmare a confiscărilor în cazuri penale, printre variante fiind utilizarea de agenții imobiliare, siteuri specializate în vânzarea de bunuri online sau brokeri pentru acțiuni. Deși Fiscul, nemulțumit de pârghiile de care dispune pentru valorificare, se gândește acum la noi modalități de a transforma în bani activele confiscate, trebuie menționat că agenția a renunțat anul trecut, după schimbarea conducerii, la înființarea unui magazin online propriu, prin care să fie vândute bunuri confiscate.
Numărul agențiilor imobiliare active în România s-a majorat cu 28% în decursul ultimelor 12 luni, din iunie 2016 până în iunie 2017, ajungând la 3.508 unități.
Prețul mediu pentru o locuință din București se situează în jurul valorii de 1.000 euro pe metru pătrat. În zonele cele mai scumpe, cum ar fi Aviatorilor, prețul poate ajunge și la 2.500 de euro pe metru pătrat, potrivit rețelei de agenții imobiliare RE/MAX.